Expoziţie de grup Mircea Tohatan, Traian Stănescu şi Marian Zidaru, Atelier 35, Bucureşti, 1986, in Arta nr.11,p.30/1986
Repertoriu iconografic pare a căpăta funcţii majore în desenele lui Marian Zidaru. Marile sale desene, compuse şi armate cu lemn uşor, ca nişte zmeie de trimis spre înălţimi, au într-adevăr ceva din rafinamentul agresiv al unor ideograme nipone, încredinţate vântului, adică ascensiunii. Ele par a fi executate cu o vigoare şi o viteză spadasină, descărcând încruntări şi drame ale adâncimii, ale subteranului. Un demonism abstract caută să se răscumpere în lupta dintre intensităţile albului şi negrului – egale.
Figurile puse în joc de acest teatru al umbrelor aparţin unei lumi chtoniene, ale cărei primejdii sunt exorcizate prin exerciţiul cotidian al misterelor; totul filtrat prin imageria murală bizantină, dar nu cea aulică , ci una complicată prin ieşirea la iveală a unor rădăcini manicheiste fundamental sceptice. Marian Zidaru, debutând mai rapid decât colegii săi –ca sculptor- îşi da, după a mea părere, adevărata dimensiune a personalităţii sale în fiorul desenului. Aşa cum arăta şi excelenta sa expoziţie de la Muzeul Satului (decembrie 1985), sculptura nu este decât o zona de precizare a intenţiilor, de întărire a mesajului, care pulsează cu întreaga forţă în bidemnsionalitate. Faptul că opţiunea sa tematică (şi semantică în general) se dovedeşte mai de success decât a celorlalţi colegi este un interesant exemplu pentru sociologia imaginii. Dincolo de orice, însă, armonia contrariilor face forţa acestei demonstraţii expoziţionale.